Abisuri

Exista acea esenta a sfarsitului, punctul de non-intoarcere, zero-ul aproape minus unu si totusi inca aproape sfera, parca inghetat intre doua stari : starea de aproape sfarsit si starea de aproape inceput.

Exista acea esenta a trecutului, punctul de sprijin al altor inceputuri, imediat dupa, imediat pe sfarsite. Astept sa treaca si dorinta se implineste, mereu, constant, linear sau circular, spirala hipnotica, ritmuri percepute diferit, o saptamana aici, un minut dincolo, o zi si jumatate parca putin alungite, parca putin deja trecute.

Exista acea esenta a sfarsitului si imediat dupa, toate capata un sens. Mai lung sau mai scurt, sensul e dat de perceptie. Sfarsitul ca si inceput. Sau doar invers. Stop si de la capat, motiv repetat la infinit, mereu acelasi motiv, doar putin mai batrani, riduri greu de acoperit, gauri lasate de timp.

S-a sfarsit inca o data vara, au alungat-o ploile. Ploaia ca esenta a zero-ului aproape minus unu, ploaia ca imposibila intoarcere.

Maine e aproape toamna si ridurile incep sa ma zgaraie.