În viață fă-ți de cap, cu cap, până peste cap
Arunca cu firimituri de paine
In toate clipele : marunte, absolute, involuntare
Iar cand firimiturile deveneau teanc
Si clipele balta
Inchidea ochii strans de tot
Si trecea repede la altceva
Strangand strans timpul intre pleoape.
Stergea picurii sarati
Cu maneca invinetita de asteptare
Cand apa devenea sare
Si picurii aer
Aduna tot teancul firimitura cu firimitura
Pana uita de unde a inceput totul
Si apoi o lua de la capat.
Astfel a devenit concluzia
O intrebare cu raspunsuri multiple.
Asta n-am înţeles-o. 😥 Heeeelp !!!
De obicei timpul se notează pe abscisă. Clipă lângă clipă, observatorul privind înainte şi înapoi. Ok, de dragul metaforei să le cocoţăm pe ordonată şi să punem observatorul să se uite spre viitor în ceruri şi spre trecut, către pământ. Asta de dragul teancului, altfel imposibil de imaginat.
Dar, totuşi concluzia a echivalat întotdeauna cu fatalitatea finalului. Se trage linie. Se pune punct, nu semnul întrebării.
Asta o metafora fara nici o concluzie fixa. Niste senzatii in cerc, de unde infinitul.
Adică era firesc să nu pricep prea mare lucru ci doar să mă învârt şi eu în cerc, în jurul cozii ? 😯 Nu creeeed … Nu vrei să-mi spui, ştiu eu …
Era correct. Cu toate ca exista si unele adevaruri pe ici pe colo, strecurate prin cerc.
Bună,
Îmi place să scriu, să grădinăresc, să gătesc și să călătoresc
Abisuri 
Lasă un comentariu