Ar fi preferat sa fie dependent de sex, ar fi fost o explicatie plauzibila pentru toata lumea.
Dar ar fi fost mult prea simplu, o simpla trimitere – «ai vazut «Tentatii (i)rezistibile ? eee, cam asa ceva si tipul asta » – le-ar fi inchis repede gura multora. In realitate insa …
Il dureau buricele degetelor. Degetul aratator se strambase de tot iar inelarul se cocosase de-a binelea. Ii vuia si capul de dimineata pana spre patru cand isi strangea toate lucrurile si pleca. Durerea de cap nu-l lasa cu una cu doua, il pleznea pe la pranz si-l incremenea intr-un fel de grimasa complet inestetica pe care nimeni altcineva nu si-o putea explica. Se mizase la greu pe semnificatii, unii dadeau vina pe vreme “l-o fi luat curentul, asa-i cand te fatai cat e ziua de lunga intre doua gari si patru trenuri” iar altii pe virusi “ pe toti ne iau pe sus tranzitiile astea”.
Manca pe apucate, cand nu uita. Cand uita, il rodea stomacul si atunci ii tragea cu cafele pana il lua cu frisoane. Cand il lua cu frisoane dadea repede un « google » sa vada de unde-i mai vin si alea si citea la greu avize de toate felurile. Pe masura ce citea, grimasa ii devea rictus si rictusul ii intepenea cumva fata intr-un semn ciudat, imposibil de descris si atunci incepea sa tremure de-a binelea. Ii tremurau mai intai muschii obrazului, apoi gura ii intepenea de tot si la urma il lasau balta si mainile si picioarele intr-un fel de moleseala pe cat de agreabila pe atat de imprevizibila. In acel moment precis inima incepea sa-i tune si sa-i fulgere, fugarita parca de o haita de lupi. Se ridica repede de pe scaunul cu spatar rosu si deschidea brusc fereastra. Iarna colegii il priveau ciudat.
Nu vorbea prea mult, considera ca odata rostite cuvintele si-ar pierde cumva sufletul, prefera sa le asculte, sa le interpreteze, sa le cizeleze, sa le refaca contextul, sa le potriveasc la context, sa apoi sa le insire in context.
Cand nu scria, citea. Alte vicii nu avea, o singura depedenta (dar buna) il transformase intr-un fel de dependent solitar.
In lipsa de altceva oamenii din jur il priveau in general ciudat, neintelegand defapt mare lucru. Le lipseau « trimiterile » si asta-i dezechilibra complet. In lipsa argumentelor valabile isi spuneau „in definitiv, viata e un film dar doar din cand in cand o comedie.”
(Dincolo de aparenţe)
Abisuri 
Răspunde-i lui Adriana Anulează răspunsul