Si-a aruncat batista pe jos si apoi a calcat-o in picioare. Cu toata forta. Batista s-a lasat in voia destinului, inghitandu-si in sec naduful. Fusese odata alba si asta ii era singurul reper.
Talpa avea un model geometric aproape perfect, cinci bombeuri pe stanga, cinci bombeuri pe dreapta, un cerc la mijloc, o consistenta dura, cauciuc negru lucios antiderapant, o atingere aproape duioasa intre doua cuvinte aruncate la nervi “fir’ai tu sa fii, de ce mi te-ai lipit tocmai mie, taman azi !”
Ploua. Noroiul se scurgea siroi pe marginile fine de dantela. De jur imprejur se formasera balti maro, undeva se auzea un cocos. Mult mai tarziu aflase ca era de fapt gaina si tocmai de aceea nu se cadea – gurile rele prevesteau moarte.
A doua zi la pranz anumite circumstante l-au obligat sa culeaga de pe jos batista, s-o clateasca repede cu apa rece, s-o scuture bine de doua-trei ori atat cat s-o zvante de ochii lumii si apoi sa-si stearga tacticos lentilele aburite. Supa era fierbinte, iaurtul se terminase si afara incepuse sa ninga.
(faza cu iaurtul a fost adaugata la cerere)
Lasă un răspuns