Mi-am umplut limitele cu rabdare si rabdarea cu sperante. O limita, doua limite… Stiati ca si limitele au limitele lor? Pe la a saptea limita mi s-au intepenit gandurile intr-un spatiu profund. Mi-am tras o palma zdravana, m-a durut. Nu visam. Am luat liftul, am apasat pe un buton, am asteptat sa treaca, a trecut, am comandat o “demi-deca-allongée avec croissant si voie buna”. Le-am halit. Gandul tot intepenit. Am dat cu zahar tos, un pachetel, doua pachetele, un pahar cu apa. Spatiul si mai profund. M-am ciupit zdravan de obraz, oamenii din jur m-au privit ciudat, nu le-am zambit, nu aveam de ce, am chemat liftul si am scris.
“Dragi toti. Ce-i prea mult nu-i prea putin. Fiecare are o limita si eu simt ca mi-am atins-o pe a mea. Au fost multe frustari dar si multa placere de a scrie. Din pacate stilul meu nu este compatibil cu cerintele juriului. Cele 61 de puncte de la Luxury pentru un articol scris cu suflet si care respecta tema mi-au pus CAPAC. Nu inteleg pur si simplu si nici nu mai am puterea sa inteleg. Ma retrag, SuperBlogul nu e pentru mine . SUCCES tuturor ! »
La al patrulea rand am simtit cum gandurile isi schimba pozitia, relaxandu-se. Spre final i-am cerut scuze bunicii “pana si principiile au sef de clan”.
Nu mai pot continua jocul, a devenit prea absurd. Nu-mi cer scuze pentru stil. Nu-mi cer scuze pentru metafore. Nu-mi cer scuze pentru senzatiile din spatele cuvintelor.
Imi cer scuze pentru rabdarea de care m-am simiti capabila de a vedea lucrurile complet altfel de cum sunt.
Imi cer scuze pentru unele produse. Nu toate. Promit ca nu mai fac !








Răspunde-i lui Silving Anulează răspunsul