Intr-un capat de glezna se reflecta toata unghia intr-o incompatibiliate definita de unii drept batatoare la ochii iar de altii drept posibil de trecut cu vederea. Firisoare fine isi duceau veacul nepasatoare, scrantite poate doar uneori de nepasarea generala in fata gropilor de tot felul, a hartoapelor cat mingea de footbal, a diverselor alte santuri si mormane lasate de pe o iarna pe alta in asteptarea cine mai stie carui eveniment exterior neasteptat capabil insa de a rezolva lucrurile intr-un mod cat mai natural posibil, a umple gropile si a inveli santurilor si cate si mai cate, lista era lunga cat o o zi de post si cereri se mai primeau inca cu orar definit si comunicat larg intru instiintare generala si bagare in seama.
Glezna isi tara existenta cu prestanta-i atat de cunoscuta si invidiata de consoarte de tot felul si de prin mai toate partile. Vazut de sus si cu un ochi parasit de vigilenta pierduta in cel mai explicabil mod cu putinta si usor de demonstrat cu chifre, fapte “ si cu chitanta in regula”, vazut de sus ansamblul parea echilibrat. La orice cat de mica trepidatie, voluntara sau nu, planificata sau picata doar pe nepusa masa, glezna se echilibra apeland la degete iar degetele se amuzau teribil de capacitatea unghiei de a reflecta tendinte cu totul si cu totul impropii dar adaptate situatiei. “Supravietuim cum putem” se lamenta din cand in cand rictusul uitat intr-un colt de gura expunandu-si tacita-i reconciliere cu contextul golit de orice mijloace si zdruncind impresia generala cu o involuntare dar binevenita exceptie.
Glezna trecuse astfel peste multe hopuri pastrandu-si aproape intacta imaginea de glezna capabila de orice si rezistenta la cate si mai in cate in cele mai vitrege conditii cu putinta.
Intr-un capat de glezna se reflecta toata unghia, fara logica premeditata dar cu intentii cat se poate de autentice. De jur imprejuri tot restul infofolea lumea intr-un fel de amorteala generala explicata de unii drept legata de vreme iar de altii drept legata doar de timpuri.
Fiecare avea dreptate in felul lui de unde si morala “uneori taman lipsa oricarei urme de logici predispune la o multitudine de posibilitati si intelesuri, nu tocmai contraindicate”.
Text inspirat de tema “Gandului cuvant” a Irealiei.
Abisuri 
O veritabilă odă închinată ansamblului ce pornește și se întoarce la gleznă! 🙂
În căutarea unei logici sunt și eu, iar în lipsa ei se țes scenarii peste scenarii. Nu-i timp să le aștern pe toate, din păcate. Ar fi distractiv.
Mulțumesc pentru prezență.
Hopurile sunt de vina ca de scenarii avem noi grija !
[…] Glezna își târa existența cu prestanța-i atât de cunoscută și invidiată de consoarte de tot felul și de prin mai toate părțile. Văzut de sus și cu un ochi părăsit de vigilența pierdută în cel mai explicabil mod cu putință și ușor de demonstrat cu cifre, fapte “ și cu chitanța în regulă”, văzut de sus ansamblul părea echilibrat. La orice cât de mică trepidație, voluntară sau nu, planificată sau picată doar pe nepusă masă, glezna se echilibra apelând la degete, iar degetele se amuzau teribil de capacitatea unghiei de a reflecta tendințe cu totul și cu totul impropii, dar adaptate situatiei. “Supraviețuim cum putem” se lamenta din când în când rictusul uitat într-un colț de gură, expunându-și tacita-i reconciliere cu contextul golit de orice mijloace și zdruncinând impresia generală cu o involuntară, dar binevenită exceptie. – Abisurile – De la gleznă în sus […]
[…] Glezna își târa existența cu prestanța-i atât de cunoscută și invidiată de consoarte de tot felul și de prin mai toate părțile. Văzut de sus și cu un ochi părăsit de vigilența pierdută în cel mai explicabil mod cu putință și ușor de demonstrat cu cifre, fapte “ și cu chitanța în regulă”, văzut de sus ansamblul părea echilibrat. La orice cât de mică trepidație, voluntară sau nu, planificată sau picată doar pe nepusă masă, glezna se echilibra apelând la degete, iar degetele se amuzau teribil de capacitatea unghiei de a reflecta tendințe cu totul și cu totul impropii, dar adaptate situatiei. “Supraviețuim cum putem” se lamenta din când în când rictusul uitat într-un colț de gură, expunându-și tacita-i reconciliere cu contextul golit de orice mijloace și zdruncinând impresia generală cu o involuntară, dar binevenită exceptie. – Abisurile – De la gleznă în sus […]