Sa privim cerul printre maci
Printre pietre si maci sa atingem culmile
Vremurilor apuse, timpurilor de mult trecute
Sa ne parcurgem istoria
Prin pasii lasati de capul lor, de voia lor
Orasul muzeu sa-l recucerim prin intensitatea prezentului
Aurul cupolelor sa ne orbeasca setea
Cunoasterea sa devina oarba si foamea surda
In fata Columnei sa redevenim doar pietre
Tacute pietre, nesemnificative pietre, nenumarate pietre
Dealurile Palatinului sa le strabatem pierduti printre momente
Uitati printre pietre, pietre si maci, admirand tacerea pietrelor
Intelepciunea pietrelor, taria pietrelor
Straturi straturi sa coboram
Randurile istoriei, catacombe intortocheate la margine de oras
Sa devenim putin oase, doar putin oase
Sa intelegem istoria oaselor sorbind vorbele
Sa urmam pasii ghidului evitandu-ne pierderea
Sa intelegem tacerea oaselor
Sa ne tinem respiratia timp de-o lumanare aprinsa
Intru gloria oaselor
Sa strabatem Via Appia la picior printre maslini
Pietrele cubice sa ne maseze calcaiele si soarele
Sa ne incalzeasca momentele.
Sa apreciem momentele la umbra istoriei
Stradutele inguste sa le gustam la pas
Sub o raza calduta de Trastevere sa redescoperim culorile
a ne odihnim la umbra tihnita a dupa-amiezii
Si sa ascultam linistea.
Treptele sa le simtim intr-un sfarsit reci
Reci si dure, reci si calme, reci si vesnice
Regretandu-le racoarea sa admiram fantanile
“Trevi” sa strigam fermecati
La un colt de straduta cubica
Sa rasuflam usurati “in sfarsit am pus degetul pe minune, sa ne asezam”
Sa-i admiram albastrul
Numarandu-i monezile la umbra unei inghetate
Delicioasa forma de arta stradala
In forma de infinit, totul este posibil in orasul muzeu
Pana si cele mai extravagante gusturi
Gust castravete-ciocolata si aroma de piper
Gust sa fie ….
Sa cautam nobeletea gustului undeva prin jurul Pantheonului
Sa trecem stradute perpendiculare
Sa parcurgem pietre, in cautarea gustului
Sa dam o tura, doua ture, sa nu gasim minunea si sa ne continuam cautarea
Sa ne asezam obositi pe o banca de lemn si sa privim cerul
Printr-o gaura voit lasata gaura, sa ne minunam de cei 2000 de ani
Sa ne regasim numarand mormintele
Atingandu-le marmura alba sa ne reculegem
Intru istorie
Intru trecut si viitor
Sa ne reluam calea spre est, cerc la pas grabit
Sa cautam piata, piata patrata, piata ascunsa
Sa numaram pietele dpa nume
O piata, doua piete, un infinit de piete
Intr-un sfarsit sa ne gasim piata in spatele unui sevalet
Piata la umbra muscatelor, piata patrata
Piata Navona s-o strabatem in sensul acelor si apoi
In contrasensul acelor sub raza calda a dupa amiezii
Cald, mult prea cald „sa bem un suc?”
Sa recucerim orasul muzeu urcandu-i treptele
Nenumaratele-i trepte sa le gustam savoarea
„Paste al denti al basilico”
Sa taiam carciofi in patru parti egale sa ii presaram cu o dorinta
Sa inghitim rar, cat mai rar sa numaram apele Tibrului
Cafeaua sa ne-o servim la lingurita, sa lasam canile sa poarte lingurita
Sa adaugam putina apa minerala, diluarea ca act de supravietuire
Sa ne pierdem printre arome si voci
Sa privim cerul albastru printre pietrele Colosseum-ului
Sa ne redescoperim printre trepte si pietre
Mult deasupra Pietei „di Spagna” sa respiram cerul
Deasupra pietrelor sa privim Piazza del Popolo
Asculatandu-i fanfara „e sarbatoare sa intrebam”
Sa ni se zambeasca intr-o latina pura
Sa ne intelegem din priviri, sa zambim la randul nostru
Sa reluam treptele la pas marunt, lent
Sa ascultam istoria
La pas rar si bun
La marginea altor trepte sa ne lasam piosi gadurile la usa
Sa privim lumina scurgandu-se printre vitralii
Sa redevenim noi managaind pisicile
Hranind pisicile, sa depasim regulile managaind matele
„Largo di Torre Argentina” „capat de linie”
Sa punem punct si sa o luam de la capat
Un tramvai numit dorinta intre sapte coline
Sa urcam, sa gresim sensul
Sa intrebam intr-o limba aproximativa
Sa ne minunam de raspuns „am recucerit orasul muzeu”
Orasul muzeu si-a lasat amprenta printre pietre
Peste maci, printre noi, peste noi
Orasul muzeu ne-a crescut amintirile
Verzi, printre macii rosii si pietrele cubice
A fost frumos, a fost departe, a fost …
Sa nu ne lasam amintirile sa se scurga de tot …
Abisuri 
wow! foarte frumos! felicitari!
multumesc , merita vizitata !
Ori tu ți-ai greșit cariera ori cei care fac politica de personal în ministerele de turism sunt niște obtuzi limitați lipsiți de perspectivă. Cred c-ai fi avut succes ca advertiser. Nu cred să mai fi întâlnit o asemenea pledoarie și am certitudinea că ar fi fost destui care să fie curioși să vadă cu ochii lor un oraș capabil să stârnească o așa emoție.
E pe lista mea de locuri „a revedea”. Merita ! Recucerirea Romei ce mama naibii ca doar daci suntem 😉
curios, roma cu toate drumurile care duc spre ea a rămas mereu pentru mine o destinaţie pusă deoparte, amânată fără să ştiu prea bine de ce… un loc în care probabil că timpul curge haotic, prea repede, cred.
dar vorba lui dan, ar trebui să te preţuiască pentru reclamă…
E o destinatie care merita pusa in practica, sincer. Eu una n-am regretat. Eu una m-am simtit …. acasa 😉
M-ai făcut să recitesc ca să înțeleg ce înseamnă ratarea în ciudatul concurs. Ce ai scris e splendid, are o existență independentă și va rezista în timp. Asta-i tot ce contează.
Concursul cu princina e construit pe principiul „sponsorul e rege, sponsorul taie si sapnzura in functie de propriile gusturi”. Sponsorul jigneste prin note, cand deschizi si „tu” gura sa spui ceva, de multe ori e considerat jignitor. Ti se explica de fiecare data ca „sponsorul are dreptul sa, sponsorul are si dreptul sa ca d’aia e sponsor”. Este de multe ori frustrant.
Lasă-mă să mă abțin până când se încheie concursul. De dragul vostru. După, mai vedem.
Eu zau ça nu mai pot. Am „incasat” intr-o luna cat altii intr-un an. Sa zicem ca am devenit mai tare?
De ce nu înțelegi că tu ești altfel. În sensul bun. Ăia nici măcar nu te pot pricepe. Nu da diamante …celor care nu merită.
… mi-am promis sa nu mai fac si totusi am crezut ca lucrurie se pot schimba in bine. Am constatat cu tristete ca lucrurile se pot schimba in rau, ca se promoveaza din ce in ce mai mult non-calitatea, superficialitatea in cuvinte, ideile dezbracate de stil, stilul dezbacat de sens… Incep sa cred din ce in ce mai mult ca Ma Tilda avea dreptate cand spunea ca totul e doar o lupta cu morile de vant.