Nu fac literatură, eu doar privesc şi notez, gâdiland cumva doar senzaţiile şi apoi lăsând urme. Nu fac literatură, zâmbesc cinic printre silabe, numărând focurile de puşcă: unu, două, trei, … la zece mă opresc şi-mi verific ţinta. Greşită şi de data asta. Nu fac literatură, trag doar linii unind cuvinte într-un fel de „tot unitar” atacabil, replicile curg, eu rispostez doar cu senzaţii, culorile au nuanţe şi nuanţele au replică.
Nu fac literatură, stau şi privesc doar lumea dintr-un colţ definit de margini, limitele-mi dictează direcţia şi direcţia îmi colorează nuanţele. Nu fac literatură, îmi lipsesc persoajele, mi le-am căutat odată până m-a cuprins noaptea cu stele cu tot, personajele nici vorbă, nici măcar pâs, nici tu punct, nici tu virgulă, personajele doar spaţiu, le-am lăsat pe a doua zi, personajele, a doua zi nici atât. Nu fac literatură caut personajele în spatele liniilor, uneori personajel se identifică cu linia şi-mi fac semn, eu iau semnul cu mine cu tot, apoi replicăm de la unul la altul, când eu când semnul până mi se termină toate punctele. Nu fac literatură, n-am fir şi nici capăt, încep bucăţi şi termin resturi, am tot căutat şi firul cu personaje cu tot, m-am încălcit în căutări, semne de toate feluri îmi „dădeau de înţeles că” eu nu şi nu, tot cu firul meu lipsă o dădeam, tot cu personajele mele lipsă o duceam, semnele persistau, eu replicam tâmpenii pe lângă fir, nu se prindea nimic nici de mine nici de fir, oamenii se plictiseau şi plecau la ale lor, începusem la un moment dat să vorbesc singură, era bine şi aşa, îmi plăcea cum mă auzeam, sunam pe frecvenţa mea.
Cineva a spus apoi :
„aveți texte destul de ermetice pentru mine. Uitându-mă la numărul uneori mare de comentatori, îmi fac serioase griji în ce mă privește.”
Si eu am luat-o ca pe un compliment.
Nu fac literatură, literatura o fac altii. Radu F, 50 Grey și alţii ca ei. Eu tac doar profund şi iau notiţe. Imi e bine aşa.
Abisuri 
Cat de frumos și de profund! M-ai pus pe gânduri…
Sa-mi spui si mie la ce concluzie ajungi 😉
Literatura nu se face, se respira, atmosfera ei nu e acolo unde vor unii si altii ce-i pun titlu si subtitlu si incearca s-o lege intre tot felul de coperti, literatura e libera, ea isi alege cititorii si nu invers la fel cum isi alege si scriitorii. Restul e praf si pulbere, compuneri de liceu neterminat intr-o reluare continua.
Imi place citatul din cititorul tau, e onest si dezarmeaza. Notitele tale invartesc rotitele noastre, ti-am mai spus asta.
Am avut o discuţie despre ce este literatură de calitate şi ce nu este. Şi despre succesul unor anumite genuri. Şi da, am ajuns fix la concluzia ta : succesul e dat de cititori. Ca să fie succes trebuie să fie fix ce se caută. În topuri a stat foarte mult tip „50 nuances of Grey”. Nimic revoluţionar, ceva pe placul publicului. În acelaşi stil – poate puţin mai elevat totuşi, Radu F. Constantinescu face furori. De ce? Pentru că adresează un subiect care interesează şi pentru că e uşor de citit. Cam asta e literatură care „prinde”. Întrebarea este : vor deveni referinţe ? Afirmativul m-ar îngrijora. E că şi cu muzică. Câte „hit-uri” n-au murit după un sezon-două? Referinţele au supravieţuit secolelor.
N-aş fi abordat subiectul dacă n-ar fi fost comentariul cu pricina. Pentru că eu nu consider că fac literatură (în sensul „de calitate”). Nu scriu nici „hit-uri” nici „referinţe”. Constat doar şi pun pe hârtie. Gânduri efemere de umplut timpul şi uneori mintea. Cam atât. O pasiune pentru mine. Ma bucur cand cititorii apreciaza.