Mă scufund într-un pahar cu picior şi suflu spuma cu grijă. Este un maroniu ciudat, bule mari şi mici emană un amărui la fel de ciudat, mă gandesc că cineva a incurcat paharele amestecând culorile, iau o gură să fiu sigură, spuma se scurge păcănind pe la colţuri, amarul rămâne. Mă scufund într-un pahar cu picior şi ascult lumea în spatele spumei. Unii sunt de părere fină, alţii de părere groasă.
Mulţi n-au păreri sau n-au timp sau n-au chef. Nu încerc să-i adun, nu încerc să-i clasific, n-am chef, privesc doar amarul din jur şi mă lupt cu spuma deasă. Văd pete ciudate pe margini, pete întinse, forme neregulate, posibile explicaţii ar fi, îmi astup urechile şi ochii mi-i inec în spumă şi gura mi-o ţin dinadins plină „aşa plină are circumstanţe”. Mă scufund într-un pahar cu picior şi observ bulele cum se sparg, una câte una bulele mor, se duc acolo unde se duc toate bulele, ele ştiu cel mai bine unde, pe mine nu mă interesează unde se duc bulele, eu privesc doar spaţiul din locul bulelor încercând să-i schimb gustul. Paharul se clatină cu mine cu tot, cu spaţii cu tot, cu gust cu tot. Piciorul scuipă gustul cu spaţii cu tot, eu mă vărs amărui. Incompatibilitate vizibilă.
Mă scufund într-o pată maronie şi strâng cioburile într-un făraş albastru. Să-mi fie invătătura de minte!
Lasă un răspuns