Abisuri

În căutarea adevărului interior

Este linişte pe sub scândura uzată a mesei
Cuvintele de legătură dintre aşchii
Şi-au pierdut sensul
Şi-au pierdut şirul
Cuvintele de legătură dintre aşchii
Au schimbat consistenţa aşchiilor
Făcând aşchia plumb
Şi plumbul glonţ.

Eu nu m-aş fi împiedicat deloc
Nici de cuvinte
Nici de consecinţe
Eu aş fi atins pur şi simplu scopul
Cu mijloace cu tot
Dar n-a fost să fie
Aşa c-a ieşit puţin altfel
Aschiile n-au devenit niciodată scândură
Cuvintele de legătură au fost trase la răspundere
Iar plumbul-glonţ a lăsat o mică gaură
Cât să-mi amintesc
De aşchiile odată scândură
De mijlocul odată scop
De sensul odată şi odată intoarcere.

Explicatie : am scris undeva „ca şi atac” şi un comentator binevoitor şi foarte bun cunoscator al limbii m-a pus la colţ spunând “ce să facem. luăm apărarea limbei române şi a altor cestiuni de genul acesta. încercăm să fim ludici. e central uneori.

Eu am tras concluzia care se cuvenea şi a ieşit ce a ieşit.

Desigur, şi -ul era un pic prea mult dar uneori „traduc” ad-literam. Aşa e cand eşti pe niciunde. Sau pe peste tot ?

10 responses to “Consistenţa aşchiilor”

  1. Avatar calinakimu

    Interesant este ca poezia ta imi starneste amintiri mult mai prozaice…Cand am construit casa am luat lemn din zona… zona unde in timpul razboiului au fost lupte crancene. Rezultatul este ca arborii, pe atunci mici. au fost raniti de aschii de metal in urma exploziei grenadelor, obuzelor, ma rog , de tot arsenalul din dotare in vederea carnagiului…Acum acesti copaci ajunsi batrani au fost taiati, unii ajungand si la mine. Cand am facut scanduri din ei la gater, gateristii era nemultumiti ca aschile de metal le stricau panzele de fierastrau…Ca sa vezi cat de concreta poate deveni prefigurarea aschilor de plumb intre aschile de lemn…?!

    1. Avatar abisurile

      Interesant. Inedit . In orice metafora un sambure de adevar.

    2. Avatar abisurile

      Sau, alta varianta si mai prozaica (in sensul „intamplarii” ) „unde dai si unde …”crapa”

      1. Avatar calinakimu

        In ciuda dorintei noastre de predictibilitate…viata este de multe ori contradictorie, paradoxala…

  2. Avatar Mihai Oprea
    Mihai Oprea

    O poezie… forestiera 🙂

    1. Avatar abisurile

      Da, se poate spune si asa. Pe cand o imagine „atasata”?

      1. Avatar Mihai Oprea
        Mihai Oprea

        Gasim…..

      2. Avatar Mihai Oprea
        Mihai Oprea

        Uite, poti sa alegi de aici care iti place: http://there4ndbackagain.com/2014/06/03/enchanted-forest/ 🙂

      3. Avatar abisurile

        Ah, imi place teribil prima !

      4. Avatar Mihai Oprea
        Mihai Oprea

        Preferata mea!

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Abisuri

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura