N-a fost să fie


N-a fost să mă caţăr pe un nor şi să trag apa, a fost să cadă singură, pic cu pic, mai întâi o stare plată, apăsătoare, un nor făcut plăcintă, picat din întâmplare – sau poate nu chiar din întâmplare? – sub roţile unei maşini ce trecea taman atunci pe strada în pantă „Ai văzut că i-au şters dungă ? Cum cine ? Ploile”, şi apoi supt până la ultima picătură de diverse dorinţe mâzgălite pe o coală A4 refolosită – îi ghiceam ceva desene vechi, un fel de schiţe făcute „la inspiraţia momentului agrementat de o tărie sută la sută bio”.

N-a fost să mă pierd în mulţimea pestriţă, erau atât de multe culori vii încât am luat-o pur şi simplu la fugă, oameni sictiriţi se uitau la mine pe sub ochelari de marcă, citesem undeva că preţurile variau destul de mult, eu nu mai iubeam de mult mărcile, de când cu preţurile săgeată un porumbel se împiedicase chiar ratându-şi zborul, îmi era milă de el dar nu mă puteam opri, îmi era frică de nor şi culorile acelea atât de vii mă urmăreau la lupă, mă simţeam ca un gândac prins în ac, paşii mari şi deşi îmi păreau doar senzaţie, dacă nu s-ar fi mişcat clădirile aş fi „băgat mâna în foc că …”

N-a fost să fie, poate data viitoare.

5 thoughts on “N-a fost să fie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s