Abisuri

Îmi spunea că viaţa e făcută pe măsura viselor şi apoi sorbea din paharul mic, un cilindru aproape perfect, murdărit de ani.

Stătea în faţa mea şi privea absent dincolo de geamul termopan nou, le simţea lipsa ferestrelor chituite „la fiecare Crăciun mai cădea o bucăţică” îmi spunea, ferestrele acelea aveau suflet, bătea vântul prin sufletul lor, cădea ploaia dincolo de ele, în bucătăria cu podele roşii şi gândăci negrii, mari, ferestrele acelea nu mai erau, rămăseseră doar visele răsfirate în grădina încă verde.
Îmi spunea că viaţa e făcută din bucăţi mici, aleatoare, o bucată pe zi în cele mai fericite cazuri, o frântură la cotitura fiecărui vis „ştii” – îmi spunea „uneori nici nu ne dăm seama cât de profund visăm” iar eu, pătrunsă de gânduri, umbră prelungită pe cilindrul aproape cilindu, eu îi dădeam dreptate.