Poveşti de adormit copii


Era un pitic mic şi relativ gras – cine să aibă răbdarea să-i compare circumferinţele? – era un pitic mic şi relativ gras ascuns bine într-un câmp de lucernă verde. Era un cer violet străbătut de o luna nebună şi o multime de stele. Pomul îi ieşise în cale din pură întâmplare, nu calculase nimic, nu sperase nimic, nici măcar nu căutase nimic, calea se căutase singură, hai-hui prin câmpul de lucernă, pomul privea piticul şi piticul visa la lună.

Era o poveste colorată cu câteva nuanţe dominante, nimeni nu putea spune cu precizie nici exact unde, nici exact cum si nici măcar de ce. Mono-personajul nu avea prea mari bătăi de cap, calea se găsea singură iar pomul creştea într-o zi că alţii într-o viaţă, mono-personajul se considera fericit, emana fericire prin toţi porii, pe sub sprâncenele groase, printre degetele butucănoase, mono-personajul sărea dintr-un picior pe celălat printr-un câmp de lucernă verde sub un cer violet. Mono-personajul se simţea privilegiat şi când se simţea astfel se oprea din calea lui şi chema copacul. Odată copacul chemat, copacul venea iar mono-personajul îşi amintea puţin şi apoi adormea legănat de certitudinea unei bucurii fără doar şi poate.

Povestitorul se simţea deodată marginalizat, privea prin cartea îngălbenită şi stingea oftând veioza.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s