Era un complement, un adaos neglijabil şi neglijat, era un pic mai mult că alţii dar nu „suficient de”, nu până la limita standardelor, exista în umbră altora, nu spunea decât foarte rar ceva şi atunci neîntrebat, neascultat, era ignorat, trecut cu vederea, lăsat în umbra lui din umbra celorlalţi, era un substitut, „omul în cazul în care”, era viciul provocat umbrei şi dependenţa dată de lipsa ei, era un mic şi nesemnificativ „eu”, era şi punctul şi virgula, era cireaşa , era uneori reperul alteori ţelul.

Când nu era, toţi îi remarcau lipsa şi atunci, numai atunci, simţea cu adevărat că exista.