La porte de Vincennes au fost luati ostateci. Nu ştie exact câţi, se ştie exact unde. Cartierul evreiesc. Dincolo de ferestrele cu geam termopan a apărut, nu se ştie când, nu se ştie de ce, soarele. Cine să mai aibă grija soarelui ? E sezonul de vânătoare, cine ar fi crezut că sezoanele îşi pot ceda locul fără preaviz? Ştirile curg râu şi răul face valuri “să nu spunem decât minimul necesar”.
Azi e o zi la fel ca mâine. Şi mâine va fi peste măsura lui ieri. Nu mai contează de fapt măsurile, s-au măsurat în lung şi în lat toate posibilităţile, s-au analizat cauze şi s-au calificat efecte. Degeaba. Nu există măsură la non-măsură, există doar efect descris în buclă. Bucla de pe canalul o sută unu indică cu certitudine doi, bucla de pe canalul o sută doi indică cu aproximaţie doi. Amândoi morţi. „Suntem într-un moment de isterie totală”, râdem amar peste măsura posibilităţilor, râdem şi arătăm cu degetul erorile „ălora”. Le-au căutat cu lumânarea efectele aşa să ştim. Râdem şi dăm vina pe morţi, cine să ne contrazică ?
La porte de Montrouge s-a tras ieri în jur de ora opt. La opt şi zece s-a furat o maşină. La opt şi jumătate a fost abandonata o maşină. La opt şi jumătate s-a închis staţia, da, „staţia mea”, era prea accesibilă. La opt patruzeci i s-a pierdut urma. Fugarului. Undeva nu departe de mine.
La opt şi douăzeci treceam şi eu prin „staţia mea” cu căştile pe urechi. Zâmbeam ca tâmpita şi credeam într-o zi mai altfel decât ieri şi mai puţin altfel decât mâine. N-a fost să fie decât o impresie. Acum râd amar şi nu mai dau vina decât pe mine. Trebuia să rămân anul trecut, ar fi fost o buclă echitabilă.
P.S. azi mi-am recăpătat Internetul. A venit un tânăr tehnician cu barbă şi cu mutră de terorist şi mi-a instalat fibra. Funcţionează. Funcţionez. I-am mulţumit călduros şi m-am gândit că n-aş vrea să fiu în locul lui. Nu azi. Nu mâine. Poate doar ieri.
Abisuri 
Lasă un comentariu