Cu căştile pe urechi


La porte de Vincennes au fost luati ostateci. Nu ştie exact câţi, se ştie exact unde. Cartierul evreiesc. Dincolo de ferestrele cu geam termopan a apărut, nu se ştie când, nu se ştie de ce, soarele. Cine să mai aibă grija soarelui ? E sezonul de vânătoare, cine ar fi crezut că sezoanele îşi pot ceda locul fără preaviz? Ştirile curg râu şi răul face valuri “să nu spunem decât minimul necesar”.

Azi e o zi la fel ca mâine. Şi mâine va fi peste măsura lui ieri. Nu mai contează de fapt măsurile, s-au măsurat în lung şi în lat toate posibilităţile, s-au analizat cauze şi s-au calificat efecte. Degeaba. Nu există măsură la non-măsură, există doar efect descris în buclă. Bucla de pe canalul o sută unu indică cu certitudine doi, bucla de pe canalul o sută doi indică cu aproximaţie doi. Amândoi morţi. „Suntem într-un moment de isterie totală”, râdem amar peste măsura posibilităţilor, râdem şi arătăm cu degetul erorile „ălora”. Le-au căutat cu lumânarea efectele aşa să ştim. Râdem şi dăm vina pe morţi, cine să ne contrazică ?

La porte de Montrouge s-a tras ieri în jur de ora opt. La opt şi zece s-a furat o maşină. La opt şi jumătate a fost abandonata o maşină. La opt şi jumătate s-a închis staţia, da, „staţia mea”, era prea accesibilă. La opt patruzeci i s-a pierdut urma. Fugarului. Undeva nu departe de mine.

La opt şi douăzeci treceam şi eu prin „staţia mea” cu căştile pe urechi. Zâmbeam ca tâmpita şi credeam într-o zi mai altfel decât ieri şi mai puţin altfel decât mâine. N-a fost să fie decât o impresie. Acum râd amar şi nu mai dau vina decât pe mine. Trebuia să rămân anul trecut, ar fi fost o buclă echitabilă.

P.S. azi mi-am recăpătat Internetul. A venit un tânăr tehnician cu barbă şi cu mutră de terorist şi mi-a instalat fibra. Funcţionează. Funcţionez. I-am mulţumit călduros şi m-am gândit că n-aş vrea să fiu în locul lui. Nu azi. Nu mâine. Poate doar ieri.

12 gânduri despre &8222;Cu căştile pe urechi&8221;

  1. Pentru cei mai multi moartea e un spectacol. Omenirea devinde un fel de cor de babe ce se aduna dupa caruta mortului. Asa o simt in aceste zile.
    Riposta prin violenta fizica/crima e cea mai primitiva forma de riposta cand nu raspunde unui atac asemenea. E animalica in definitiv. Animalele nu stiu sa rada.

    1. Asa mi se pare si mie. Cautam nod in papura mortilor. Desigur, vina e vina dar asta nu justifica mijloacele. Ieri s-a tras in politisti – e vina lor in mod cert ca si-au ales o astfel de meserie, cine i-o fi indrumat ? – azi se trage in evrei. Cine i-a pus sa se nasca evrei? Si-au cautat-o cu lumanarea. In ziua de azi e mai bine sa nu te nasti deloc. Si, daca cumva ai gresit si te-ai nascut, e mai bine sa nu spui nimic. Numai cine nu face / zice nimic nu greseste.

      1. Sceleratii aia gasesc un motiv din orice, nimeni nu poarta nici o vina. Jurnalistii caricaturizau, Evreii poate vindeau orez spurcat, politista poate purta ruj. Cretinii astia nu au nevoie de motive, se folosesc de ele.

      2. Probabil ca exista un element care a declansat toata ura asta, ceva profund care a atins in profunzime valorile lor. Dar asta nu justifica modul primitiv in care au reactionat.

  2. Și totuși. Caută-n youtube. Sunt, de-mi amintesc eu bine 4 vepisoade ale unui documentar numit „Islamizarea Europei”. Nu știu dacă ăsta e numele original, mi-i lene de mor să caut acum dar, dacă scrii în youtube titlul „dat de mine”, găsești variantele subtitrate în română. Și te vei lămuri că, da, la câțiva pași de tine au existat de ani buni de zile comunități cu o organizare tribală și comportament asemenea. Nu cred că a pus cineva problema, din ce ce „știu meserie”, dacă se va întâmpla ceva. Singura întrebare de bun simț era „Când se va întâmpla ceva ?”

    1. Nu neg.Au existat si mai există semnale. Există nebuni. Suntem la dispoziţia lor. Întrebarea era pe toate buzele, crede-mă. Ştiu că există comunităţi de tot felul, nu neg existenţa lor. Din contră. Nu sunt expertă în integrare aşa că prefer să nu mă pronunţ. Probabil că s-a greşit undeva şi se greşeşte în continuare. Probabil că e cultural. Şi cultural. Indiferent cum ar fi ceea ce se petrece e grav. E o mare, foarte mare diferenţă culturală între România şi Franţa. Diferenţa pe care am constatat-o cu vârf şi îndesat anul trecut. Franţa se simte obligată de fiecare dată să intervină acolo unde consideră necesar să intervină. România consideră că fiecare naţie are dreptul de a-şi rezolva propriile probleme. Am învăţat să nu judec diferenţele culturale. Nu există cultură mai bună că alta. Există doar istorie şi context. Şi mai există compatibilităţi şi incompatibilităţi între culturi. Şi asta este esenţial.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s