Nu mai există cuvinte. Nu mai există semne. Nu mai există direcţii. Există doar un şir monoton de dimineţi gri. Nu am. Nu am avut. Nu ştiu când voi mai avea. Poate mâine.
Azi s-a anunţat un aer sec. Din ce în ce mai sec. E vina anticiclonului. E întotdeauna vina cuiva. Ascult previziunile cu inima la gură. Poate, cine ştie. Ascult prognozele în buclă. Cine poate ştii? Se perindă comentatori, se anunţă moartea gri-ului. Cine să mă credă în basme povestite în buclă?
Afară cad zile doborâte de noapte . Nu am. Nu am avut. Nu ştiu când voi mai avea. Sigur nu azi.
Sunt. Uneori e atât de gri. Aproape tot timpul. În afară de august.
E un aer trist in atmosfera…ceva se intampla cu noi , in noi. Nimeni din jur nu poate intelege ce simtim nici daca ar incerca, de apreciat totusi cei ce le pasa catusi de putin…
E prea repetitiv. Cred. Nu stiu sigur dar banui.
Englezii au o vorbă : la noi e vreme frumoasă în iulie, într-o joi.
Francezii ce vorba or fi avand?
Tu să-mi spui. 🙂
Eu nu mai spun nimic …
Apai pacat ca se vede asa de gri si-asa de lipsa. Pune samanta de muscata rosie ca focul, ori de brandusa aurie ca e vremea lor acum.
Am lasat muscatele pe balcon, „in iarna” . Nu mai exista rosu, exista un fel de bej-mero-cu-tenta-gri …