În viață fă-ți de cap, cu cap, până peste cap
Îi deschideai ochii şoptindu-i roz la urechiuşele fine. Îi ofereai apoi un pupic în formă de inimioară. Ea se freca melodios la ochisori, îşi dădea părul pe spate şi făcea pe mirata. Îşi lua apoi un aer serios şi-ţi spunea că nu-i place rozul. Aruncai timid floricelele la coş, oftai melancolic şi-ţi aprindeai o ţigară.
Gri, lucrurile păreau la locul lor.
Eeeeiiii!!! Putine femei nu iubesc rozul. 🙂
Asa crezi? Eu nu cred asta. Am intalnit chiar si pustoaice care detestau rozul „orice dar nu roz, e prea mult roz”. Stii tu, ce-i prea mult strica. Textul e la misto, desigur. Ca tot e … 14 februarie
Stiu ca textul e la misto. 🙂 Şi a ieşit… mişto. Da, rozul a fost prea mult folosit, iar fetiţele ajung să-l deteste pentru că doar asta au avut în faţa ochilor în copilărie.
Uite că mie îmi place chiar şi acum rozul…De fapt iubesc culorile. 🙂
Mie nu-mi place nici rosul si nici rozul. Nu mi-au placut niciodata. Nu-mi place nici albastrul. In rest … imi place tot restul culorilor. Dar asta e desigur un gust personal, nu se „pune” 😉
Bună,
Îmi place să scriu, să grădinăresc, să gătesc și să călătoresc
Abisuri 
Răspunde-i lui abisurile Anulează răspunsul