Abisuri

În căutarea adevărului interior

Monologhez


Mutat aici

9 răspunsuri la „Monologhez”

  1. Avatarul lui Andreotti

    De când mă știu, tot iau cuvântul la nimic! A venit timpul să las locul altora să ia cuvântul? Nu știu… presimt că am să mai stau, presimt că o să mai iau cuvântul, când îl găsesc… dar tot mai stau, nu mă retrag 🙂

    1. Avatarul lui abisurile

      Oare cum e să iei mereu cuvântul la nimic? Că eu l-am luat azi şi mi-a venit să împuşc si spaţiul si timpul.

  2. Avatarul lui Oana
    Oana

    Eu când dau de nimic (deci mai tot timpul), îl inspir, îl mestec și apoi plec mai departe. Înainte plângeam că nimicu-mi era prea nimic, acum mai puțin. Îmi imaginez diferite chestii despre nimic până-l transform și gata, e mai bine 🙂

    1. Avatarul lui abisurile

      Aşa încerc să fac şi eu dar nu-mi iese mereu. Ieri de exemplu ? … Nimic.

  3. Avatarul lui Cristian

    Tu ai un fix cu spaţiul dintre două pauze. Cu toate riscurile ce ar decurge de aici, încerc să îmi impun de data asta punctul de vedere : nu există niciun spaţiu între două pauze. Acolo, între pauze, se cumpără şi se vând iluzii. Inspirăm-pauză-expirăm-pauză. Între pauze, iluzia vieţii. Un lux pe care ni-l permitem. Finalul ? Doamneee… în ce hal o să ne doară…

    1. Avatarul lui abisurile

      Da, recunosc. Asta ca să amplific senzaţia aia tâmpită de … nimic. Între două pauze se „trafichează” iluzii? Interesantă viziunea. Poate că de aceea totul e atât de … strâmb. Iluzia vietii? Măi, ai devenit (pană) si tu metaforic 😉 ?

      1. Avatarul lui Cristian

        Tot timpul am fost metaforic. Dar, știi tu … Sub acoperire. 😉

      2. Avatarul lui masorlumea
      3. Avatarul lui abisurile

        Şi eu care te credeam cu picioarele pe Pământ;-)

Răspunde-i lui Oana Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.