Abisuri

În căutarea adevărului interior

Brusc – forţat


Gestul – ştii tu care
A durut mai tare
Decât intenţia
Părerea
Mărturisirea
Amintirea


A fost un gest brusc-duios
Şi apoi brusc-neant
Îi lipseau explicaţiile
Eu ştiam să citesc printre rânduri
Şi totuşi mă abţineam
Concluziile ar fi putut să fie
În funcţie de scenarii
Şi scenariile ar fi putut să fie
Multe
Eu însă refuzam să aleg un singur scenariu
Numărul unu nu mi-a plăcut niciodată
E atât de egoist….
Era pe vremuri un fotograf
Care-ţi lua capul şi ţi-l întorcea spre dreapta
Şi apoi imortaliza totul
Într-un singur flash
Cât un sfert de secol
(Sau poate mai mult?)
Pozele acelea în alb şi negru
Le-am pierdut pe toate
Şi fotograful acela ciudat
L-am uitat
Tot restul însă
S-a păstrat
Şi privirea aceea întoarsă spre dreapta
Şi gestul brusc duios
Şi tot restul
Acel amestec ciudat
De brusc – forţat…

 

4 răspunsuri la „Brusc – forţat”

  1. Avatarul lui samewhiteblue

    Citind m-am gândit fără vrere la gestul brusc forțat cu care ne ștergem lacrimile, ne ținem zâmbetele mai mult pe buze, știind că în suflet au tăcut, ne trezim dimineața, încercăm….greșim, pierdem. Credem. Suntem.

    1. Avatarul lui abisurile

      Da, ai dreptate, suntem. Cu erorile noastre cu tot. Cu zâmbete şi lacrimi. Probabil că aşa e frumos să fie, altfel ne-am plictisi. Uneori brutalitatea ne obligă, dictându-ne directia.

      1. Avatarul lui Oana
        Oana

        Da, mereu, tot mereu o alta directie….

      2. Avatarul lui abisurile

        Poate ca-n definitiv, directia cea buna…

Răspunde-i lui abisurile Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.