Vidul


Citiseşi printre rânduri şi-ţi făcuseşi o părere. Părerea ta, cuvintele tale îmbrăcând gândurile tale. Răspunseşi în consecinţă, aliniat la „epoca aceea”, la personajele epocii. Uitaseşi ghilimelele, te crezuseşi pentru o noapte personaj. Visaseşi frumos în noaptea aceea, schimbaseşi epoca şi anii şi îţi fusese tare bine.

Te treziseşi aproape nedormit, îţi făcuseşi o cafea moale şi te apucaseşi să continui. De acolo unde credeai că uitaseşi să pui punctul. De acolo, de la virgula aceea cu subînţeles. Te treziseşi şi găsiseşi vidul. Spaţiul. Te întrebaseşi de ce, în buclă de întrebaseşi de ce. Sinuciderile virtuale nu le întâlniseşi până acum. Nu exista motiv unic, existau o multitudine de scenarii. Poate că fusese vina ta, diferenţa aceea enormă între părerea ta, cuvintele tale îmbrăcând gândurile tale şi tot restul. Poate că răniseşi fără să vrei cu vreo literă ieşită din context. Poate că se descoperise semnificaţia epocii, semnificaţia personajelor. Poate că se interpretaseră greşit semnificaţiile şi epoca aceea şi personajele. Poate că dispăruse cu adevărat. Poate că fusese doar o stare între două pahare, o stare-adevăr înecată undeva la mal. Poate că stările-adevăr trebuie şterse cu buretele.

Poate că aşa e mai bine. Te treziseşi aproape nedormit şi ceruseşi o explicaţie. N-a fost să fie.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s