Abisuri

Gestul – ştii tu care
A durut mai tare
Decât intenţia
Părerea
Mărturisirea
Amintirea

A fost un gest brusc-duios
Şi apoi brusc-neant
Îi lipseau explicaţiile
Eu ştiam să citesc printre rânduri
Şi totuşi mă abţineam
Concluziile ar fi putut să fie
În funcţie de scenarii
Şi scenariile ar fi putut să fie
Multe
Eu însă refuzam să aleg un singur scenariu
Numărul unu nu mi-a plăcut niciodată
E atât de egoist….
Era pe vremuri un fotograf
Care-ţi lua capul şi ţi-l întorcea spre dreapta
Şi apoi imortaliza totul
Într-un singur flash
Cât un sfert de secol
(Sau poate mai mult?)
Pozele acelea în alb şi negru
Le-am pierdut pe toate
Şi fotograful acela ciudat
L-am uitat
Tot restul însă
S-a păstrat
Şi privirea aceea întoarsă spre dreapta
Şi gestul brusc duios
Şi tot restul
Acel amestec ciudat
De brusc – forţat…