Îmi caut ceaiul de fructe roşii şi nu-l găsesc. Ceaiul de fructe roşii s-a terminat de ieri. Nu mă doare imposibilitatea ceaiului. Înghit în sec apa dintr-un pahar de plastic alb şi privesc cerul albastru fără pic de nor. El afară, eu dincolo de el. Nu mă doare imposibilitatea cerului. Răsfoiesc emailurile în ordine alfabetică. Exist, ca mulţi alţii, într-o lista de difuziune largă. Întru propia informare. Nu mă doare imposibilitatea destinaţiei.
Citesc pe net o groază de vieţi dărâmate de fapte, de oameni, de contexte de tot felul. Am fost dărâmată şi eu la rândul meu ca oricare altul. Când e să vină cu buldozerul vine fără să anunţe. Îmi ţin – încă – molozul pentru mine. Nu mă doare imposibilitatea expunerii.
Am înţeles ieri că frustrarea este drogul creativităţii Azi nu sunt destul de frustrată. O s-o las pe mâine.
Abisuri 
Lasă un comentariu