Îmi vine să visez la trenuri. Să închid ochii şi să le aud muzica pe şine. Îmi vine să-mi imaginez noaptea, gara, paşii. Îmi vine să sting lumina şi să străpung negrul dincolo de el. Îmi vine să descopăr ce e dincolo de negru. Îmi vine să cred că există ceva dincolo de negru.

Îmi vine să mă opresc în fiecare staţie, dincolo de negru şi să dau felinarele la maxiumum. Să vină lumina la mine. Îmi vine să ascult sirenele. Erau atât de aproape sirenele. Erau atât de frumoase sirenele. Mă purtau sirenele. Mă lăsam purtată de sirene şi alunecam între două gări. Mă întindeam pe bancheta de vinilin maro şi-mi astupam nasul cu batista.

Nu existau batiste de hârtie pe vremea aceea …