Să crezi că vrei şi să constaţi că nu poţi


Cel mai greu este să-ţi fumezi ţigara aici şi să te imaginezi acolo. Ţigara aceea lungă şi subţire s-o pufăi între două vrăbii şi o multitudine de stele, dincolo de tine. Dincolo de toţi. Cel mai greu este să numeri zilele şi nopţile şi, între două fumuri, să-ţi dai seama că numeri prost. Că nu te-a învăţat nimeni număratul spaţiilor. Să realizezi că spaţiile durează mult şi dor profund. Cel mai greu nu este să fii, cel mai greu e să-ţi închipui că ai fost. Că ai fi putut fi. Că toate s-au petrecut altfel decât trebuiau să se petreacă. Cel mai greu este să realizezi că nu poţi impune petrecerea faptelor. Să constaţi doar că timpul nu le rezolvă pe toate. Nu chiar pe toate. Că uneori există rateuri la timp. Rateuri la fapte. Cel mai greu este să tragi linie, să tot tragi de linie, să supravieţuieşti liniei. Să stai la suprafaţa liniei. Cel mai greu este să reuşeşti echilibrul liniei.

Ai încercat vreodată echilibrul liniei? Ai găsit vreodată linia? Ţi-a impus cineva linia? Ţi-a forţat cineva direcţia? Cel mai greu este să recunoşti că poate da. Că poate, fără să-ţi dai seama, au existat linii şi direcţii impuse de alţii. Că, fără să-ţi dai seama, au existat bucle şi fapte, şi bucle cu fapte. Că, fără să îţi dai seama, ai supravieţuit ploilor, şi cerului, şi gri-ului, şi faptelor imaginate, şi buclelor.

Cel mai greu e să recunoşti că poţi. Că ai putea dacă te-ai forţa. Că există remediu la non-remediu. Că există stolurile acelea de vrăbii care se tot duc. Mereu vor există vrăbii. Nu te poţi opune vrabiillor. Cine eşti tu să te opui vrăbiilor?

Cel mai greu nu este să trăieşti ceva, cel mai greu e să-ţi imaginezi că ai trăit ceva. Să te pierzi „crezând că” şi să uiţi că doar ţi s-a părut. Cel mai greu este să crezi că vrei şi să constaţi că nu poţi.

Articolul integral aici

4 thoughts on “Să crezi că vrei şi să constaţi că nu poţi

  1. cre’ ca cel mai greu este sa-ti doresti ceva -nu doar sa ‘crezi ca’- atat de mult incat, desi stii din start ca nu poti, incerci in continuare, te straduiesti cu tot ce ai tu mai bun, iar esecul, pe care-l anticipasei de fapt, il incasezi in plin. abia atunci nu-ti mai regasesti ‘echilibrul liniei’- poate nici nu-ti mai doresti.

    pt. ‘a supravietui vrabiilor’, cica e bine sa-ti faci din timp o lista cu lucrurile la care poti accede, ca un playlist de mana…’ n’, in fine, si sa-l pleiezi pe repet, fara pauze: cu skip sau rewind, din cand in cand, sa n-o iei pe aratura- asa vei fi un acrobat modest dar la ‘ inaltime’, in viata.🙂

  2. Cred ca cel mai greu e sa-ti doresti ceva ce vrei, poti dar nu e posibil😉 Relativ de vrabii – imi aduc si acum aminte de unde a pornit totul, de la o sarma plina de vrabii, de o dimineata cu ploaie si o cafea-deca bauta sub ploaie – relativ la vrabii, am play-listul si-l trec in bucla dar de aratura … hmmm inca mai exersez😉

  3. De multe ori e greu să admiți că ai mers pe liniile trasate de alții. Că te trezești și te întrebi: eu încotro acum? Și să începi să-ți trasezi singur liniile e acum cvazi imposibil. Cred ca asta e cel mai greu, pentru mine.

    1. Da, e greu să mergi pe liniile trasate de alţii. Uneori însă este un fel de obligaţie. Pare mai sigur. Dar obligaţia nu implică posibilitate… şi atunci îţi spui că fiecare are dreptul la propria linie. Sau spirală. Sau elipsă. Sau orice altceva…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s