Există momentele acelea ratate, momentele acelea când crezi că pleci, că întorci doar spatele şi te duci, momentele acelea când te duci fără să te duci, momentele acelea în care de fapt rămâi acolo, proptit între două străzi şi o mulţime de oameni gândindu-te la nimic, la acel mare, imens nimic către care te trage viaţa.
Există paşii aceia care te îndreaptă fără să îndrepte, direcţiile acelea fără sens, străzile acelea perpendiculare pe tine, pe distanţe, pe momentele acelea ratate în care crezi că ştii, că bănui, că citeşti în lipsa gestului, în lipsa sunetului şi în non direcţia privirii, momentele acelea ratate când eşti fără să fii, când te duci şi n-ar trebui să te duci, există zgomotul ruperii, sfâşierea non-spusului, durerea non gestului…
Există toate acestea şi dacă n-ar fi nu s-ar mai povesti şi dacă nu s-ar mai povesti noi nu am mai fi.
