@ Hugo Kemmel
Au dispărut vrabiile
Cu cârlige cu tot
Au rămas doar picurii
Şi sârma se scutură
De atâta ploaie
Am început să torn
Şi cad încet cu cuvinte cu tot
Până mă termin într-un punct
Şi tac gri
Una cu scrumul.
Îmi agăţ gândurile pe sârmă
Abisuri 
Ṣi ale mele: vrãbiile ṣi tot.
PS: Ȋn “abisul” tãu se scaldã frumosul.
Suntem deci doua … multumesc !