Îmi place să trec. Trecerile lasă urme, șifonează destine. Netezesc vieți și intersectează cărări. Trec pe culoarul îngust și intersectez sunetul străzii. Durerea prafului așezat peste oraș. Peste strada din buricul târgulu.Târgul cu nenumărate burice. Trec printr-un lift strâmt, apăs pe un buton, urc, trec, ascult. Durează mult trecerea liftului, dau vina pe timp. N-am timp să trec destul … Prea multe zgomote. Cineva și-a pierdut cheia. Sunete înalte, ipoteze.
Ajung, parcurg, scot cheia mare, apăs pe clanța. Prima trecere ratată. Apăs din nou, ratez din nou, trec din nou, ajung din nou. Același lift îngust, aceeași cheie pierdută. Intersectez priviri nemulțumite, glasuri ascutie sparg timpane. Cineva se oferă să caute zenul. Zenul, ca și cheia, nicăieri. Îmi imaginez o dragoste la prima vedere :
“Căutati ceva ?” ar spune cheia
“Căutam ceva” ar răspunde zenul
Unele lucruri nu se lasă așteptate.
Intersectez o zonă de turbulențe. La recepția hotelului o femeia tânără și mândră continuă plouă și să fulgere. Există oameni ploi și oameni soare. Și mai există dubiul. Mă hotărăsc să-i zâmbesc femeii ploaie.
Extras din romanul-încă fără nume-care va apărea în curând
Abisuri 
Îmi place mult ideea asta, „există oameni ploi și oameni soare”. E o metaforă care ascunde multe în ea. Urmăresc cu mare curiozitate teaser-ele 🙂
Oare ce se ascunde in spatele metaforei?
După mine, în spatele metaforei se ascund poveștile oamenilor, traumele sau bagajele lor emoționale. Și se mai ascund momentele în care oamenii au devenit ploi sau soare. Îmi place să îmi imaginez sau să descopăr astfel de momente.
Povestile, ca si oamenii, se scriu in fiecare moment. Azi o directie, maine alta. Suntem o multime intr-unul singur. Omul ploaie devine vant seara. Si fulger noaptea. Trecerile sunt miezul si intrebarea.