@ Eutah Mizushima
Lunea e o cârpă cu care s-a şters pe jos toată duminica. Din care nu s-a scurs apa. Din care ies picurii ca aricii şi care lasă dâre de un maroniu imprevizibil.
Lunea începe atunci când ţi-ai dori mai puţin să inceapă. În jumătatea aia de oră pe care ţi-ai fi rezervat-o în secret să recuperezi. Să-ţi aşezi visele la locul lor. Să te dumireşti . Să te întorci pe cealalată parte şi să speri că „cine ştie de unde sare iepurele”.
Lunea continuă apoi aşa cum a început. Frangmentată. Pe ici pe colo un pachet suspect „nu se trece dincolo de pachet”, „fiţi înţelegători şi coborâti-vă la prima„. ” Sau la a doua”. „Fiţi drăguţi şi nu speraţi la cai verzi pe pereţi bej şi graffiti-uri îmbătrânite de timp” .
Am avut dreptul la o luni capricioasă. N-am vrut să cobor la prima. Am aşteptat-o pe a doua şi când sosit a doua m-am încăpăţânat să o aştept pe a treia. La a treia s-a reluat traficul. Încet dar sigur. N-am întârziat decât zece minute.
Abisuri 
Lasă un comentariu