@ Annie Spratt
E atât de pauză lunea
Şi atât de albă pauza
Încât (ne) consumăm toate spaţiile
Trecându-ne timpul.
E atât de decembrie totul
Şi aburul
Şi fumul
Şi norii aia grei de gri
Apasă zilele una câte una
Zilele nu opun rezistenţă
Ar fi o rezistenţă de zile mari
Mult peste măsură orelor.
E atât de noapte ziua
Şi atât de lungă noaptea
Încât ne pierdem fără să vrem
Eu din când în când noapte
Tu din când în când zi.
E atât de ceaţă lunea
Şi atât de ploaie marţea
Încât (ne) doare până la sfârşit
Duminica.
Abisuri 
E o pauză generală…
Asa pare …
Cred ca e una dintre cele mai bune poezii ale tale. Mie mi se pare ca s-a blocat butonul pe ziua de luni, care duminica??!
Multumesc, se pare ca din foarte, foarte mare plictiseala ies lucruri … mai putin plictisitoare ca altele. Da, si mie mi se pare c-am intrat in bucla. Greu de definit. Exista anumite capete, din cand in cand. gen „stop si de la capat”.
E absurdul…descusut cu deamănuntul!Dar o luăm de la capăt fie luni,fie duminică trăim!