@ Annie Spratt
E atât de pauză lunea
Şi atât de albă pauza
Încât (ne) consumăm toate spaţiile
Trecându-ne timpul.
E atât de decembrie totul
Şi aburul
Şi fumul
Şi norii aia grei de gri
Apasă zilele una câte una
Zilele nu opun rezistenţă
Ar fi o rezistenţă de zile mari
Mult peste măsură orelor.
E atât de noapte ziua
Şi atât de lungă noaptea
Încât ne pierdem fără să vrem
Eu din când în când noapte
Tu din când în când zi.
E atât de ceaţă lunea
Şi atât de ploaie marţea
Încât (ne) doare până la sfârşit
Duminica.








Răspunde-i lui abisurile Anulează răspunsul