Stau într-o toamnă târzie și număr frunze. Pleopele-mi cad bolovan și cerul mi se rostogolește sunet. Orbecăi cu degete întinse la maxim și nu ating nimic cu gândul. Senzația că “este” dispare. Caut să mă dezbrac de toamnă și mă împiedic de nasturele de sus. E atât de groasă ceața încât mă pierd sub un strat gros de frunze galbene. Cineva mă calcă apăsat și trece mai departe. E ca și cum n-am fost și, ca și cum n-aș mai fi, devin. Îmi țin respirația și mă imaginez vers. Sunt atât de alb toamna asta încât mă pierd în ceață si nu mă mai găsesc.
Tema zilei : ceață, autor Abisurile
Reclame
Alb si scufundat în profunzimile abisale ale gândurilor elevate, ancestrale !