Am o groază de defecte și îmi aduc aminte des

@ Jason Blackeye

Am o groază de defecte. Nu-mi ajung degetele de la o mană să le număr. Nici de la două mâini. Ar trebui să cer ajutorul prietenelor din copilărie pe care-mi place să le revăd o data la 30 ani. Sau poate mai rar. Cine să mai numere? Odată cu anii, trece și memoria. Cu prietenele din copilărie avem atât de multe să ne spunem că ne prinde seara și trece ora „h” și noi tot acolo, în jurul focului. La naiba cu machiajul perfect și tenul ca lacrimă. Noaptea ascunde toate defectele. A naibii nostalgie, crește odată cu… Trec peste.  

Am o groază de defecte și îmi aduc aminte des. Mult peste media adusului aminte. Acesta este unul dintre defectele mele principale. Visez cai verzi pe pereți mov. Cred cuvintele pe cuvânt și sufăr după.  Îmi plac oameni punctuali și ciorbele fierbinti. Uneori îmi scăpa prea multă sare și atunci dau vina “pe”. Găsesc mereu pe cine să dau vina.

Ultima data am dat vina pe solnită: nu avea manual de utilizare. Sau scria în chineză. Sau prea mic. Dioptriile cresc, precizia scade. A fost nevoie de multă apă și ciorba s-a terminat greu. Adică practic nu s-a terminat niciodată că a trebuit să o arunc că se învechise déjà. Și, când am aruncat-o, s-au strâns toate zarzavaturile în chiuvetă de era să se infunde. Dar nu s-a înfundat.

Stiam că nu trebuie să se infunde si nu s-a înfundat. Puterea vointei face miracole. Dacă se înfunda trebuia să caut pe cineva s-o desfunde. Așa sunt eu. Nu știu să desfund chiuvete și nici să schimb becuri. Niciodată nu mi-au plăcut țevile. La ultima ploaie a năvălit apa de-am umplut două găleți. Noroc cu prietenii c-au tras o țeavă din plastic, să nu mai năvălească.

Așa sunt eu. Când îmi fac prieteni, mă țin de ei o viață. Vor, nu vor, eu mă țin.Uneori mă ignoră voluntar dar eu tot nu renunț. Învăț din fiecare eșec și continui. Îmi  plac legăturile profunde și de durată. Trăiesc profund și așez stive de senzații peste stive de emoții și peste ele, stive de  imagini. Am niște imagini persistente de care nu pot scăpa. Adică îmi bântuie realitatea, deformandu-mă. Deformată de imagini, funcționez prost. Paralel cu toți și cu toate. Mi se spune mereu că-s pe langă și nimeni nu poate înțelege de ce. Uneori nici eu nu înțeleg. Nu există ideal de mine în mine. În definitiv, e prea simplu să definești idealuri și atât de greu să le atingi. De aceea nu defininesc nimic, aștept doar să treacă.

Și a trecut.

Totul a început într-o joi, la nouă: trafic, oameni și mașini în trafic, semafoare cu care îți vine să porți conversații înțesate cu cuvinte duioase adresate hazardului, claxoane, un praf fîn deasupra Parisului și un post de radio care anunța vremea și apoi continuă cu știrile. Știrile zilei de joi sunt la fel că toate știrile : a mai murit o vedetă, a mai fost găsit cu mâță în sac un cunoscut om politic, a mai delapidat statul și budgetul statului un cântăreț în floarea vârstei și pe culmile succesului.

Am trăit 18 ani în Franța și la un moment dat am decis să mă întorc  în România.

Extras „Aller-retour”.