
De fapt, Stere nu era omul instinctului. Chiar dacă exista undeva, ascuns bine, instictul era o senzație pe care Stere nu o putea asimila. Stere nu putea să se bazeze pe un semn interior, intrinsec firii. Lui Stere îi trebuiau certitudini, demonstrații clare că se poate, în fine genul de lucruri tangibile care explicau întru totul de ce fusese Stere odată contabil și de ce Stere alesese să devină apoi instalator și nu fotograf.
Chit că îi plăceau unele fotografii, Stere nu putea înțelege cum pot face unii din fotografie o meserie. Adică ce sens are să fotografiezi ceea ce tot omul vede cu ochiul liber? Degeaba îi explicaseră unii și alții că frumusețea meseriei de fotograf consta în sentimentul pe care îl conferea privitorului o fotografie care reușea să suprindă ceva ce ochiul omului percepea uneori doar în treacăt, Stere nu putea și pace să înțeleagă cum el putea percepe tot și alții nimic.
De aceea considera Stere instictul drept accesoriu complet inutil și de aceea nu realizase Stere cât de eronat acționase când decisese să o ia spre dreapta când toți oamenii aceia déjà plictisiți veneau, în șir compact și îngrămădit, dinspre stânga.
Articolul integral aici








Lasă un comentariu