Musca

Plouă strâmb printre pietre deformate de timp. Sunt un spațiu gol, la marginea mării. Mi-au murit visele într-o dimineață cetoasa de mai în timp ce priveam pe o fereastra murdara valurile. Mirosea a sare plaja și scoicile scoteau un zgomot surd. Lângă un tufiș apărut de undeva, de foarte departe, un motan fără nume strivea cu privirea o muscă beată. Ghiceam încăpățânarea pisicii în spatele pupilelor dilatate și compătimeam sincer cu musca. Bazaia amețita și cauta cu privirea încetosata marea. Încă mai aveam suflet privind musca. Încă mai simțeam lăcomia din ochii pisicii compatimind cu musca și căutând marea odată cu musca. Apoi se sfârșise brusc totul, infinit de departe. La zece și ceva auzisem, pentru prima data, vuietul. Scormonea adânc după amintiri profunde și trecea mai departe, omorând vise. Era de-un bej absolut, amesteca scoici într-un zgomot surd, fără definiție și calcă totul în picioare. Valuri fără spumă maturau…