Mă descurcasem și fără!


Literatura ca utopie

Stăteam ascuns după colțul mâncat al casei și număram în gând secundele. La o sută și ceva, realizasem că număram degeaba: ceea ce trebuia să se întâmple, se va întâmpla. Dincolo de strada pavata cu pietre mov, iregulate, în spatele unui tufiș cu flori mici, albe și rău mirositoare, stătea la pândă o pisică. O priveam din spatele lentilelor groase, 4,5, heliomate, și încercam să-mi dau seama unde greșisem.

Vezi articolul original 514 cuvinte mai mult

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.