Revin în Colentina, văd o mână întinsă, o voce bătrână îmi cere ceva mărunți, o altă mâna întinsă îmi vinde buchete de flori la 5 lei bucata, o a treia mână întinsă îmi bagă sub nas o foaie de hârtie colorată în roșu și o jucărie mică, „luați, citiți, deschidem un nou magazin”, ridic privirea, mă uit la fața omului, e tânăr, e brunet, cred că e student, îmi spune că jucăria e material promoțional, mă uit din nou la el, „am eu față de copil?” îl întreb din ochi, el nu răspunde, nu înțelege, termină de zâmbit, trece la următorul, „luați, citiți, se deschide un nou magazin, jucăria e material promoțional, e gratis”, există atât de multe lucruri gratis pe Pământ, odată am primit o floare de plastic care nu servea la nimic, nu mirosea, nu creștea, nu semăna a floare, altădată am primit o formă de ceramică pictată în albastru pe care am numit-o scrumieră și am aruncat-o la gunoi din greșeală, acum am primit păpușa asta care nu servește la nimic mă uit la ea, e mică și pare un fel de păpușă deghizată în mătură, „la ce-mi trebuie mie o păpușă deghizată în mătură?” mă întreb și încep să mă enervez, unde le-o fi umblat mintea antreprenorilor și publicitarilor care s-au gândit să dea gratis lucruri care nu servesc la nimic, nu indică nimic, nici măcar numele magazinului care se deschide în curând nu-l indică, indică doar faptul că este vorba despre un obiect promoțional nașpa care nu face reclamă la nimic, nu servește la nimic, nu te face să reții numele unui produs, cum să reții numele unui produs când numele nu apare nicăieri, ca să-ți între bine în cap un nume, e nevoie să-l vezi scris de șapte ori, privesc păpușa- mătură o dată, de două ori, de șapte ori o privesc, numele nu e nicăieri, un magazin fără nume se va deschide degeaba în curând, decid să caut tânărul, îl caut din priviri, de jur împrejur, dar tânărul nu e, parcă l-a înghițit mulțimea, mă încăpățânez și înaintez în pofida acelei mulțimi și-mi țin respirația, sunt atâtea lucruri inutile de jur- împrejur, pahare de plastic promoționale zac aruncate, amestecate cu afișe promoționale, mă apucă disperarea, sunt atâtea lucruri inutile încât mă hotarasc brusc să devin un #SuperErouToday
Ies din metrou, ușile se închid cu zgomot, e lume multă dincolo de ușile care se închid cu zgomot, zgomotul acesta de care vă scriu acum se petreca cu mult înainte de nebunia aceea generală despre care poate ați auzit. S-a vorbit pe toate posturile de radio, a apărut și la televiziunile private, până și internetul a vuit timp de trei ore și patruzeci de minute, se razvrătiseră atunci mulți împotriva obiectelor promoționale fără rost, apăruse și un hashtag dedicat, #SuperErouToday, apoi apăruseră ideile, imaginația începuse să-mi dea aripi, era perfect, poezia plutea în aer, uite, de exemplu, prima dată imi trecuse prin cap o umbrelă, nu, nu umbrela propriu zisă ci mai degrabă imaginea ei, o umbrelă mare, încăpătoare, un obiect util, cu două fețe asortate la picăturile de ploaie, deschidere manuală și închidere automată, cu coaste și rame din fibră de sticlă complete cu sistem de protecție împotriva…
Vezi articolul original 1.023 de cuvinte mai mult
Abisuri 