Abisuri

O priveam în fiecare dimineață de duminică pe mama cum își bea cafeaua. Stătea așezată la masa de lemn din bucătărie și sorbea din cana ei preferată. Mirosea frumos, a boabe proaspăt râșnite. Pe vremea aceea cafeaua era marfă rară, să dădea pe sub mână, contra unui kilogram de pui, unui kilogram de brânză, unei bujii de Dacie sau contra altor multe chestii și venea ambalată în pungi de hârtie colorate într-un galben strălucitor.