Lacrimi


Strâng din pleoape să nu se vadă cât de mult mă doare. Mă doare nepăsarea cu care îmi spune că s-a terminat totul, ușurința cu care rotunjește fiecare frază, mă dor toți anii aceia în care am crezut că se poate. Strâng din pleoape și-mi înghit lacrimile. Strâng, strâng până nu mai pot, strâng mult după ce trântește ușa și pleacă, mult după aceea îmi dau seama că e deja noapte, prima noapte dintr-un lung șir de nopți. Pun capul pe pernă, închid ochii, strâng pleoapele tare, le strâng cat de tare pot, o voce îmi șoptește „Amethyste”, mă uit de jur împrejur, sunt doar eu, undeva departe, undeva demult, încă nu știu bine cat de departe, cat de demult, în fiecare vis, în fiecare noapte sunt doar eu undeva în mijlocul unui câmp de maci, eu, sau poate doar umbra mea, răsfirate printre falduri, eu printre pietre, coloane ionice și maci, cine sunt eu, unde sunt eu, de ce mă las, în fiecare noapte năpădita de vise, visele cresc în mine ca buruienile, amintirile fosnesc cearceafuri ude de sudoare, în vis apare o făptură fără nume, chipul îmi spune ceva, e o tânără fata îmbrăcată în roz, stă sprijinită de o coloana de marmură și strânge în pumni o piatră de culoare violet, un sentiment ciudat apare, creste cu fiecare secundă, rămâne agățat undeva în minte, este un fel de poveste, aceeași poveste repetată la infinit, eu nimfa, el zeul, eu stanca mă întorc pe cealaltă parte, afară e încă noapte, în vis o voce îmi șoptește „găsește piatra”, o lacrimă străpunge visul, perna e plină de lacrimi, fața mi-e plină de lacrimi, viața mi-e plină de lacrimi, în pumni strâng o piatră violet, un ametist, îmi șterg lacrimile, mă ridic din pat și îmi fac o cafea.

Nu mai contează unde am greșit

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.