Ploua mărunt, cât niște ouă de prepelița. Sau poate și mai mărunt. Nu-mi ieșeau la numărătoare stropii, atât de fini erau. Încercasem de trei ori să-i număr și mă împotmolisem mereu începând cu numărul zece. Sorbeam din cafeaua tare și o luam de la capăt. Apropo: ați încercat vreodată să beți o cafea făcută dintr-un strop de apă și trei lingurițe pline? Cum v-a fost? V-au ieșit la număratoare stropii?
Apoi, când m-am săturat de stropi, am intrat în casa și am început să trasez vise. În linii mari, totul era posibil. Voi plăti cash, în lei, o mică contribuție. De ce n-aș recunoaște -o? În definitiv cine nu plătește în ziua de azi ” o mică contribuție?” Nu, să nu-i spunem șpagă. Să-i spunem taxă pe lipsa de genialitate. Îți trebuie ceva vreme să înțelegi că nu ești genial. Că ideile „unicat” te ocolesc constant și nu reușești nicicum să pui cap la cap, astfel încât să iasă ceva cu coadă. Din toate aceste motive, cu o mică taxă, numită „contribuție”, voi avea dreptul la un număr neînsemnat de clipe de glorie. Dacă le-aș număra în ani, ar deveni complet nesemnificative. În minute, abia de s-ar simți. Voi prefera deci să le număr în clipe și să profit, în culmea fericirii.
Apoi, când mi s-au terminat liniile, am făcut o pauză și am citit printre rânduri. Printre multe altele, am aflat că micile contribuții cu care plănuiam să-mi cumpăr acel număr limitat de momente – să le numim, mai simplu, clipe – de glorie, veneau la pachet cu un statut ciudat, de mulți renegat. Și eu, la rândul meu, detestam prostituția intelectuala. O afirmasem deja, în nenumărate rânduri și îi acuzasem pe cei ce o practicau. M-a zguduit teribil știrea: plătind din buzunarul propriu, voi deveni un auto-renegat. Era deja prea târziu, în linii mari, totul se va petrece așa cum planificasem.
Sfânta ipocrizie nu mă ocolise nici pe mine.
Abisuri 