Cartofi franțuzești

Ildiko gătește prost. Nu prea îmi vine să îi spun dar, odată și odată tot va trebui cumva să înceteze toată risipa asta alimentară.

Pentru că este vecină cu mine și pentru că avem perspective similare asupra vieții, Ildiko găsește normal să îmi aducă, la fiecare vizită pe care mi-o face, câte un fel de mâncare proaspăt pregătit. Și Ildiko mă vizitează des pentru că, spune ea, nu -i obișnuită să vorbească cu pereții.

Înainte să i se însoare băiatul, mai vorbea cu el. Chit că nici Csaba nu era prea vorbaret, Ildiko avea atunci măcar impresia că o ascultă cineva.

De când i-a plecat băiatul de acasă, Ildiko a rămas singură și, din plictiseală, s-a apucat de gătit. Înainte îi gătea o mătușă din partea mamei dar mătușa a îmbătrânit și nu mai poate găti. Îi tremură mâinile și uită rețetele. Ultima dată a încurcat oțetul cu siropul de tuse și a ieșit un sos dulce acrișor cu gust de cătină care nu s-a asortat deloc cu friptura de porc la tavă. Fie vorba între noi, nici friptura nu a fost teribilă, mătușa avea dioptrii multe și pensia nu ii ajungea de la de o lună la alta pentru mâncare și medicamente, de unde bani, doamne iartă-mă, și pentru dioptriil?

După ce Tommy, motanul birmanez a refuzat să o mănânce, Ildiko a aruncat friptura la gunoi, cu tot cu sos, și a sunat-o pe mătușă să -i spună că se apucă de gătit. Și se s-a apucat.

Pentru că îi place să improvizeze, Ildiko nu respectă niciodată rețeta din cartea de bucate. La ciorba de perișoare, de exemplu, înlocuiește mereu morcovul cu mere și orezul cu grâu. La borș nu a renunțat încă pentru că nu a găsit nimic cu adevărat inedit dar încă mai caută. Când a plecat Csaba de acasă, lui Ildiko i-a fost greu să se obișnuiască sa gătească doar pentru ea. Ar fi însemnat doar o ciorbă pe săptămână și, cel mult, o friptură. Nici măcar friptura nu-i reușea lui Ildiko.

Azi Ildiko a gătit cartofi franțuzești. Pe la două m-a sunat și, sincera să fiu, primul meu imbold a fost, spre rușinea mea, să nu-i răspund. Aș fi găsit eu o explicație plauzibila. Somnul de după amiază, zgomotul de aspirator, televizorul dat prea tare, s-ar fi găsit până la urmă ceva convenabil ca motiv. Dar n-am putut să o mint pe Ildiko. Ceva în interiorul conștiinței mele îmi șoptea că vecina mea are nevoie de ajutor. Am răspuns la telefon și am acceptat invitația la masă.

Cartofii franțuzești nu i-au reușit lui Ildiko dar Ildiko e fericită.

E seară, miroase a dezinfectant și pe fereastra mică a salonului se văd munții. Ildiko respiră regulat, zâmbește în somn și cearceaful îi acoperă jumătatea dreaptă a obrazului. Nu mai e singură, suntem opt în salonul o sută zece, secția chirurgie internă

.