Buchetul


Își alege o cămașa albă, din bumbac peste care își trage un sacou de in de culoarea nisipului ud. Emoțiile îi sunt cât casa și, ca să nu transpire, dă drumul la aerul condiționat la maximum. Apoi bea un pahar cu apă minerală și încă unul și, până să realizeze că nu-i întocmai strategia potrivită pentru canicula de afară, e deja ud leoarca. Își schimbă cămașa cu alta, tot albă, și apoi, ca să-si potolească setea, își face un ceai de sunătoare. Așa îl învățase ea mai demult, să bea lichide fierbinți când e cald afară, „să se răcorească prin comparație”. Îl făcea mereu să râdă cu expresiile ei inventate pe moment. Desigur, toate aveau și o explicatie științifica în spate, dar ea prefera metaforele din topor si asta făcea parte din șarmul ei. Ce-o mai iubise de mult! O iubise din primul moment când o văzuse și nu încetase să o iubească. Când se întâlnisera prima dată, ea statea așezată cuminte pe scaunul din fața lui, cu genunchii bine strânși, și cu fusta tip creion, în pătrățele, lipită de coapse. Citea. Părea ruptă complet de realitate, evadata într-o lume a ei, departe de compartimentul mizerabil și cu ochii lipiți de foile îngălbenite ale cărții din colecția secolul XX. o sorbise din ochi pe toată durata călătoriei până în București dar nu îndrăznise să-i adreseze nici un cuvânt. Abia în gara de nord, la coborârea din tren, îndrăznise. îi zâmbise politicos și o ajutase să coboare. El avea un nod în gat, ea avea degetele subțiri și reci și o alunita pe gât. Mai mult nu-și mai amintește.

Apoi o iubise fără premeditare, fără limite, fără rațiune, o iubise ore în sir în apartamentul mic de pe Lipscani, ascunși sub plapuma albastră, groasă, despuiati de oameni, de zgomotele străzii, de mirosul acru al paharelor cu vin uitate pe terasă. O iubise cât putea să iubească. Se întâlneau pe ascuns, se iubeau pe ascund, se sărutau pe ascuns, se ascultau pe ascuns. „Trăiau intens și unic un sentiment rotund”. Așa descria ea iubirea lor. Metaforic de plastic, autentic de ea.

O iubise ani în sir de atunci și încă o mai iubeste. Pe atunci ea avea o viață complicata, un soț pe care nu-l iubea și o slujbă care nu o pasiona. O rugase să fugă cu el în lume, cumpărase chiar și biletele de avion și i le pusese sub pernă iar ea, când se trezise și le văzuse îl sărutase așa cum numai ea știa să sărute, îi mulțumise și îl rugase să o ierte, dar nu putea pleca cu el, nu-și putea lăsa toată viața în spate, nu -și putea părăsi nici țara și nici prietenii iar pe soțul ei îl acceptase demult așa cum era.

O iubise și după ce se despartisera. O iubise de acolo, de departe, îi scrisese scrisori lungi în care îi povestea despre străduțele mici, în pantă, pe care se vorbeau limbi amestecate, îi povestise gustul bucatelor și ii descrisese aroma vinului. Ani în sir continuase să o iubească și încă o mai iubește. Într-un final revenise în țară și o cautase. Voia să o revadă!

El își termina ceaiul și își caută ceasul. Cravată nu-și pune, cu toate că cea mov cu pătrățele fine, de culoare gri, îi cam face cu ochiul. Dar nu s-ar asorta nicicum și s-ar simți încătușat, așa, cu ștreangul de gât pe căldura de afară. Șosetele le alege subțiri, cat să nu-i transpire tălpile și să-l bata la mers. Are de mers vreo doi kilometri pe jos și nu vrea să-l sâcâie nimic. Se parfumează discret, două puf-uri din Paco Rabane pe după urechi și-și trece degetele prin parul tuns perie. A început să cheleasca din vârful capului dar, dacă stă bine să se gândească, lipsa părului îi dă o oarecare prestanta. Iese pe ușă la zece fix, exact cum planificase. Are timp sa treacă prin piață, să cumpere un buchet de trandafiri galbeni, asa cum îi plac ei. Ce dacă nu se face să oferi flori de culoare galbena? Galbenul este culoarea ei preferata și știe că tare o să-i mai facă plăcere când o să-i vadă. Să-i sară în brațe și alta nu, acolo, de față cu toată lumea, așa, ridicată pe vârfuri cât să ajungă să-l cuprindă cu bratele de după gât și să -l sărute apăsat, lung și apăsat. Cât de puțin dar îndeajuns să-i provoace o tresărire involuntara, așa cum numai ea știe să provoace, iar el să-i sopteasca prin părul cu miros de alge și lavanda să se astampere un pic, să ajungă în apartamentul lor mic de pe Lipscani. Alege câțiva trandafiri galbeni cu coadă lungă de la o țigancă bătrână pe care o roagă să-i facă cel mai frumos buchet. Si-i face țigancă. Cel mai frumos buchet. Pe lângă trandafiri mai pune și câteva fire de flori mici și albe și apoi completează totul cu patru frunze subțiri, lunguiete. cand termină îmbracă florile într-o hârtie bej, cu imprimeu de ziar și i le întinde. El tresare, uitat printre amintiri. Azi este ziua Z, ziua în care se întâlnesc din nou. El cu EA. Ea, cea pe care a cunoscut-o acum cincisprezece ani într-un compartiment de tren, clasa a doua, in direcția București.

Ia buchetul, îi mulțumește țigancii și îi lasă zece lei bacșiș. Apoi o ia agale spre cimitirul de la marginea orașului.

5 gânduri despre &8222;Buchetul&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.