În fiecare zi voi pleca de la un punct și voi ajunge complet întâmplator. Azi am plecat de la o culoare și am ajuns să mă întreb de unde o știu pe fata aceea cu ochii căprui. Nu, nu m-am apropiat de ea, ca din întâmplare, și nu, nici nu am intrebat-o dacă îi place verdele. Probabilitatea de a mă considera complet nebun mi s-a părut atât de mare încât am preferat să stau ascuns după o tufa de trandafiri albi și să o privesc cum trece. Avea o rochie galbenă, cu flori mari, portocalii și purta niște sandale albe, cu talpă joasă. Era tunsa scurt, baieteste, și avea căștile pe urechi.
Aș fi putut-o opri și întreba ce muzică ascultă dar n-am oprit-o. Am continuat să o privesc, din ce în mai departe, din ce în ce mai mică, până când a devenit un punct într-o piață imensa, plină de oameni, fructe, carne și legume.
Abia după ce a dispărut de tot am realizat cât de mult imi place galbenul.
Abisuri 