Umbla de nebună printre puncte si spații căutând perfecțiunea ascunsă în spatele formei rotunjite a cuvintelor, uneori spuse, alteori nespuse, în spatele zâmbetelor și a emoticoanelor, roasa de sutele de secunde și infinit mai multele clipe în care, în spatele pleoapelor strânse bine cădeau ploi molcome de vară, ninsori reci amestecate cu pietre răscolite de vise și multe întrebări, infinit mai puține personaje, infinit mai multe stări, de îndoială, de extras, de întristare, umbla de nebună și sorbea din licoarea aceea miraculoasa care o făcea să uite, să se golească de ea, să devină o carapace în care să continue să fie, să existe, scursa de sentimente, de senzații, de amintiri.
Amintirile apăreau rar, la intersecții aleatoare între vis și realitate, acolo unde nu era sigură că a fost vreodată cu adevărat. Și totuși fusese. Fusese martora, fusese trecătoare, fusese blestem, fusese scăpare.
Abisuri 