Cheia

În nopțile cu lună plina, dacă ciulesti bine urechile, îl auzi. Vine din tunel. Un urlet prelung, terminat într-un hohot de râs.

După Revoluție tunelul a fost protejat cu un gard închis cu un lacăt. Cheia a primit-o bunica cu ocazia pensionării iar eu am găsit-o în sertar și am păstrat-o.

Iza avea părul lung, prins într-o coadă și vorbea non-stop. Îmi venea s-o las acolo. Să privească cât o vrea urmele scrijelite pe pereți imaginandu-si că ar fi vorba de un adăpost anti – atomic de pe vremea celui de-al doilea război mondial. De fapt, așa și era, dar ea nu știa. Nu știa nici că, după Revoluție, tunelul devenise un loc interzis publicului. Dar eu aveam cheia.

La a treia vizita, n-am mai rezistat. Am închis lacătul și am plecat.

De atunci dorm cu dopuri în urechi.