Ca să ajung la școală, trebuia să cobor două dealuri, să traversez două bulevarde și să merg de-a lungul câtorva străzi înguste și întortocheate. În primele zile m-a dus bunica, de mână, apoi am învățat să mă uit și în stânga, și în dreapta, am învățat să fiu atentă la mașini, la oameni, la trepte, am învățat să nu mă împiedic, să nu cad, să mă ridic, să mă scutur de praf, să nu plâng, să strâng între dinți durerea și să ignor sângele ce se scurge din rana din genunchi, să ajung la timp la ore, să fiu atentă la lecții, să învăț totul din clasă, să ridic mâna, dacă vreau să spun ceva, să nu vorbesc neîntrebată, să iau numai note mari și să mă întorc acasă pe același drum, să traversez aceleași bulevarde, să fiu atentă la mașini, la oameni și la câini, să urc aceleași dealuri pe care le-am coborât odată, să găsesc poarta deschisa și ușa dată de pereți, să-l descalț pe bunicul de bocancii lui cu șireturi putrezite, puturoase, îmbibate în zloata de afară, roase de soare și umezite de ploi, și apoi să-mi pun să mănânc în farfuria ciobita primită pomană la înmormântarea bunicii, da, bunica a murit după ce m-a învățat să trec strada, eu îi prindeam părul în cozi lungi, pe care le împleteam cum știam eu mai bine, dar nu-mi ieșea perfect aproape niciodată și într-o zi mama a decis să taie cozile bunicii, să nu se usuce frumusețe de păr, apă nu prea aveam la vremea aceea, curgea într-un firișor subțire și anemic și trebuiau ore în șir să umpli un lighean…
Continuarea aici : https://www.catchy.ro/cozile-bunicii/164763?fbclid=IwAR1WMTWNwHcyJKSl-XL1ZhFB_hRIRtfhqKaVGlYDAzo8SCkojG7AXa4FxL0
Abisuri 