Ai orbit peste noapte. O boală rară, spuneau doctorii, o întâmplare nefericită, gândeam eu.
În capul tău era o pânză de păianjen. Așa îmi spuneai tu atunci, demult. Eu râdeam și tu continuai să îmi iubești toate mișcările, parfumul buzelor, al obrajilor, să te obișnuiești cu mofturile, să accepți chiar și crizele de nervi, lacrimile, poftele, uneori te trimiteam după înghețată, alteori aveam chef să prăjesc pește, dar asta nu conta, în capul tău erau deja o groază de fire.
Așa îmi spuneai și eu nu înțelegeam ce vrei să spui. Am înțeles doar în ziua în care ți-am spus că nu te mai iubesc.
Abisuri 