Păhărelele de țuică nu țineau niciodată mai mult de 3 luni. Le cumpăram câte 12 și le așezam în dulapul de deasupra mesei la care bunicul mănânca.
Bunicul era un om masiv, cu o mustață groasă pe care și-o pieptăna în fiecare dimineață.
Îi plăcea să bea și, când se îmbăta, bătea cu pumnul în masă până i se aducea un un păhărel cu țuică.
Acum, de-a pururea, și-n vecii vecilor, spunea și apoi spărgea păhărelul de mozaicul alb cu negru. Eu maturam cioburile, el își mai turna un păhărel.
Adminteri, ne iubea.
Abisuri 