Memories


Marțea, joia și duminica se ducea să o vadă. Îi spunea, de fiecare dată, mamă, sunt eu, Mircea. De multe ori ea privea dincolo de el. Nu-l mai recunoștea decât foarte rar și, când îl recunoștea, credea că are încă zece ani. Încetase de multă vreme să o convingă că nu-i așa, nu mai avea nici un rost să încerce. Începuse să uite când era încă tânără și în putere. Pleca în lumea ei fără să anunțe și se întoarcea din ce în ce mai rar. Într-o sâmbătă nu s-a mai întors. El nu a uitat-o niciodată.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.