Un pas înainte


– Alo, doamna Trandafirescu? Vă sun din partea companiei X. Înțeleg că ați decis să părăsiți compania. Aș dori să vă întreb care au fost motivele care v-au făcut să luați aceasta decizie.

Mă uit la ceas, e deja doisprezece, afară bate vântul și mie mi-e o foame de mor. Femeia de la capătul firului are o voce blândă, empatică. Mă decid să nu-i dau flit, îi spun doar că nu am mult timp la dispoziție.

– Nu va dura mult, cu siguranță ne vom incadra în zece minute.

Calculez în gând. Am zece minute să discut, zece minute să încălzesc ciorba, zece minute să mănânc. Am ședință la unu. Accept.

– Îmi puteți spune, foarte pe scurt, care au fost motivele care v-au făcut să luați aceasta decizie? mă întreabă ea.

Nu-i răspund imediat. Pierd un minut, să-mi masor cuvintele. Ar fi multe de spus dar aș rata ședința. Rezum.

– Una peste alta, au fost mai multe, adunate. În primul rand, am vrut să mă mut în alt oraș.

Asta e perfect adevărat. De treizeci de ani sunt mereu cu fundul în două lumi. De treizeci de ani am două ținute complete, două seturi de tacâmuri complete, două servicii de cafea și de farfurii complete, ambele la sute de kilometric distanță unele de celelalte.

Faptul că Diaconu a fost un mare bou și Crețuleasca o isterică cu acte în regulă, e o altă poveste.  

Femeia de la capătul firului continuă.

– Desigur, vă înțeleg perfect. Stiu și eu cum e când nu te simți nicăieri acasă.

Îmi plac oamenii care prind ideile din zbor. Femeia de la capătul firului pare unul dintre ei.

– Desigur, acesta nu a fost singurul motiv, continui eu. Daca mă gândesc bine, acum că am reușit să-mi văd visul cu ochii, nu pot decât să le mulțumesc celor care m-au împins de la spate. Și nu vorbesc decât de vreo doi-trei oameni, nu mai mulți. Niste elemente toxice care au stricat totul.

Habar n-am ce mi-a venit să deschid cutia Pandorei. Poate că încă mai simt durerea șutului în fund? Sau poate că încă vreau ca cei vinovați să plătească într-un fel sau altul ?

Nu-i dau femeii mai multe detalii, și nici nu are rost. Femeia de la capătul firului îmi spune că știe deja că-n departamentul D se petrec lucruri ciudate.

Ideea că toți stiu dar nu fac nimic, mă calcă pe nervi. Decid să scriu o carte. Dar asta o țin pentru mine. Ei îi spun doar:  

– Eh, toate trec, noi să fim sănătoși, orice șut în fund e un pas înainte.

Ultima chestie n-o cred sută la sută. Uneori e nevoie de multe căzături și dureri de cap. Dar mă grăbesc,  trebuie să încălzesc ciorba.

Îi spun femeii că ar trebui, totuși, făcut ceva. Nu dau nume, n-ar fie etic. Poate că ea știe deja despre cine e vorba. Sau poate că doar bănuiește. Nu o să stiu niciodată.

Aș fi vrut să fi putut face ceva, să schimb lucrurile în bine. Dar n-am putut. N-am găsit strategia câștigătoare. Ca și mulți alții, am plecat și eu.

Îi spun și asta femeii, o aud cum ia notițe. Tastează repede. Ar fi multe de spus dar trebuie să pun ciorba la încălzit. Înțelege.  

– Vă felicit pentru decizia luata și vă doresc mult success în continuare, îmi spune.

Închid.

(Va urma)

Un gând despre &8222;Un pas înainte&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.